Trăia, undeva departe de lume, într-un castel somptuos, un Conte. Într-o zi porunci să i se infăţişeze numaidecât grădinarul.- Domnule Âme, sâsâi Contele, te-am chemat pentru a-ţi aduce la cunoştinţă gratitudinea mea. Şi cu un gest preţios îi înmână sărmanului gradinar un coş plin cu gunoi.
Grădinarul luă cu sfială coşul, mulţumi Contelui pentru darul său şi se intoarse la cocioaba lui unde aşternu gunoiul printre tufele de trandafiri, ca ingrământ; coşul il curăţă bine, îl spălă cu migală îl umplu cu trandafiri apoi
se întoarse la castel cerând cu umilinţă îngăduinţa de a-l întâlni pe Marele Conte. Contele, curios, porunci să fie primit grădinarul, care cu o plecăciune adâncă îi oferi Contelui coşul plin cu trandafiri frumos mirositori.
- Domnule Âme, eu ţi-am dat gunoi şi dumneata îmi dăruieşti flori?
- Domnule Conte, fiecare dăruieşte ce are în inimă, răspunse zâmbind grădinarul.
Din nefericire aceasta nu este o poveste de Hollywood - grădinarul a fost aruncat în temniţă unde s-a stins din viaţă visând la florile sale.
